vineri, 14 mai 2010

Noaptea muzeelor!


Muzeele bucureştene îşi invită publicul să petreacă o noapte printre exponate şi vitrine, iar intrarea este gratuită. Mai multe muzee din Capitală, printre care Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă al României şi Muzeul Naţional al Literaturii Române vor fi deschise pentru vizitatori în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Muzeul Ţăranului Român a pregătit pentru noaptea de sâmbătă trei expoziţii temporare. Două dintre ele sunt dedicate artei populare mexicane şi picturii ţărăneşti din China. Cea de-a treia este o expoziţie- manifest realizată sub egida Ordinului Arhitecţilor din România, „www.distrugeri.ro“. Bucureştenii sunt aşteptaţi de la ora 18.00, până la ora 2.00 dimineaţa.

La Muzeul Naţional de Artă al României, bucureştenii vor putea să viziteze gratuit Galeria Naţională şi Galeria de Artă Europeană de la ora 16.00 (sâmbătă) şi până la ora 4.00, în dimineaţa următoare. De asemenea, un spectacol al Teatrului Masca, „Statuile“, va fi jucat printre statuile din bronz din curtea muzeului, în intervalul 21.30-22.30.

Muzeul Naţional al Literaturii le-a pregătit vizitatorilor spectacole de teatru („Statui vivante, de la ora 19.00), muzică rusească (Radu Captari şi Igor Caras de la ora 20.00), jazz şi poezie (de la ora 21.00). Seara se încheie cu proiecţia filmului „Eu când vreau să fluier, fluier“, care va fi rula de la ora 24.00.

sursa: Adevărul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu