Zilele Studentului Francofon, 15-17 aprilie

Acum vă pot spune mai multe. Şi anume:
Proiectul “Zilele Studentului Francofon”, iniţiat de Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi urmăreşte să informeze asupra problemei francofoniei. Publicul nostru ţintă este format din totalitatea studenţilor ieşeni, indiferent de profilul facultăţilor la care activează. Din cadrul proiectului fac parte o serie de activităţi interdisciplinare, cu specific francofon, prin intermediul cărora ne propunem să facilităm atingerea scopului final. Activităţile sunt orientate pe trei direcţii: cultură, educaţie, sport, şi au în vedere realităţile sociale actuale ( de exemplu, problema ecologiei) : piese de teatru, spectacole, difuzare de filme, conferinţe, workshop-uri, traininguri, jocuri şi concursuri sportive specifice sferei francofone.


O să pun programul pe larg mai târziu, acum însă vreau să vă spun despre două activităţi în a căror organizare sunt implicată direct, şi anume: Livres voyageurs şi Chasse au tresor.


Livres voyageurs


Cărţile din cadrul activităţii Livres Voyageurs sunt puse liber în circulaţie prin intermediul unor zone de trazit (bănci în parcuri, corpurile Universităţilor din Iaşi, cămine, etc).

Exită două tipuri de cărţi: unele de poezie românească, scrise în limba română şi unele de proză şi poezie franceză, scrise în limba franceză. Pentru cărţile în limba franceză cititorul este provocat să traducă o anumită pagină a cărţii – astfel încât şi cei care nu cunosc limba franceză la nivelul de comprehensiune necesar citirii unei cărţi, să poată avea parte de experianţa livres voyageurs.

Din zonele de tranzit, orice student poate împrumuta orice carte doreşte. Fiecare cititor este rugat să adauge online părerile personale despre carte, despre experienţa de Livres voyageurs, să posteze traducerea paginii respective, de asemenea el poate să vadă cine sunt ceilalţi cititori ai cărţii şi care au fost impresiile şi traducerile acestora.

După lectură, cartea este repusă în circulaţie de către cititor, într-una dintre zonele de tranzit. De aici, un alt cititor o va împrumuta, un alt gând se va aşterne online, iar povestea cărţii va continua să fie spusă de către cei ce o citesc.

Activitatea va fi încununată cu o întâlnire a tuturor celor care au împrumutat cărţile puse în circulaţie, în cea de-a doua zi a Festivalului Zilelor Studentului Francofon unde se va vorbi despre părerile fiecăruia despre cartea citită şi despre experienţa de livres voyageurs, sâmbătă 16 aprilie în RS Pub începând cu ora 22:00, la Soireé Francophone.

Dacă ideea de Livres voyageurs te atrage şi vrei şi tu o carte, urmăreşte unul dintre punctele de tranzit ale acestora:

1. Lângă avizierul din Cantina Titu Maiorescu, campusul UAIC;
2. În holul de la intrarea în Corpul B al Universităţii Al. I. Cuza (FEAA);
3. În holul de la intrarea în Corpul A al Universităţii Al. I. Cuza (intrarea din stânga);
4. La catedra de limba franceză a Universităţii AL. I. Cuza (Corpul A, etaj 2);
5. Holul de la intrarea în Căminul T17 al Universităţii tehnice "Gheorghe Asachi", campus Tudor Vladimirescu;
6. Sala de împrumut - Biblioteca Centrală Universitară (BCU, Fundaţie).
7. Banca de la intrarea în Cantina studenţească "Târguşor Copou".

Chasse au tresor

Chasse au tresor este un concurs în care echipe de două persoane, care se cunosc dinainte, se întrec pe toată suprafaţa oraşului Iaşi într-o competiţie cu alte echipe.

Competiţia se desfăşoară sâmbătă, 16 aprilie 2011,  în intervalul orar 12:00 – 18:00, pe un traseu în oraşul Iaşi. Traseul este împărţit în mai multe segmente, despărţite de puncte în care echipele fie trebuie să găsească indiciul cu informaţii despre următorul segment de traseu, fie trebuie să realizeze o probă în urma căreia vor primi următorul indiciu.

Punctele din traseul vor fi marcate prin Indicatoare de traseu, sub forma unor cutii poştale colorate în roşu şi galben.

Instrucţiunile se vor găsi în Indicatoarele de traseu în interiorul unor plicuri lipite. În funcţie de tipul probei, instrucţiunile pot fi sub forma:

·         Route Info – indiciu prin care i se spune echipei unde să meargă în continuare. Următorul punct al traseului poate fi menţionat prin nume sau printr-o ghicitoare.

·         Detour – pune echipa în situaţia de a alege între două probe, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Ecipa primeşte mai multe informaţii despre fiecare dintre cele două probe. De obicei, una dintre probe prezintă mai multe cerinţe fizice din partea echipei, iar cealaltă implică un efort de gândire. Echipa va alege proba pe care o va realiza, în funcţie de capacităţile membrilor săi.

·         Barrage routiere – probă pe care doar unul dintre membrii echipei o poate realiza. Echipa primeşte numele probei, sub forma unei întrebări (Ex: Cine este cel mai sprinten dintre voi? ), apoi alege care membru va rezolva sarcina, şi abia apoi citeşte informaţiile despre modalitatea de desfăşurare a probei (pentru a continua exemplul de mai sus – Membrul echipei va trebui să parcurgă un traseu cu obstacole în cel mai scurt timp posibil, fără să dărâme niciunul dintre obstacole).

Vor fi declarată câştigătoare echipa care a parcurs tot traseul, rezolvând toate probele, găsind toate indiciile şi care ajunge prima la ultimul punct al traseului.

Unele probe sunt sportive, implicând mai mult forţă şi coordonare fizică, altele sunt probe de gândire sau cunoştinţe legate de francofonie, istoria şi cultura oraşului Iaşi.

 Puteţi să citiţi Regulamentul concursului şi să vă înscrieţi echipa aici.

Poate că...

                         

nspire4less.com                                            pravaliacucarti.ro

Acesta este un extras din cartea "Cuvinte care vindecă. Ce poţi spune când nu ştii ce să spui" de Nance Guilmartin, care este o adevărată revelaţie (ştiu, cu titlul ăsta e greu de crezut). O recomand tuturor...o citesc şi recitesc de vara trecută şi încă mai învăţ din ea. Am plâns şi am râs cu hohote, m-am regăsit, m-am proiectat, am înţeles, am învăţat. Nu ştiu cum să v-o descriu ca să vă conving s-o citiţi, sper că extrasul vă trezeşte interesul:   (Capitolul cinci: Poate că...)


 >>Abia un an a trecut de când am făcut o vizită la sediul nostru din St. Louis împreună cu Barbara. Atunci ea îmi spusese că i se apropie sfârşitul, că făcuse cam tot ce i-a stat în putere ca să învingă cancerul. Discutaserăm filosofic despre o mulţime de lucruri, dar în cea mai mare parte despre viaţă şi credinţă şi despre întorsăturile neaşteptate ale destinului, în cursul vieţilor lungi şi interesante pe care le ducem. Eu i-am spus în ziua aceea că nu mă aşteptam ca ea să moară chiar atât de curând şi că, probabil, mulţi dintre prietenii noştrii comuni s-ar putea să iasă din scenă cu mult înaintea ei. I-am spus că mă gândisem că s-ar putea să fiu chiar eu unul dintre ei, dat fiind că-mi primisem porţia mea de nenorociri - probleme cardiace, cancer la prostată şi cancer la rinichi.
   Bravând puţin, îi spusesem că ar trebui să ne planificăm un prânzişor la New York, peste un an de zile. Cu mult curaj, ea a spus: "Sigur". Destul de surprinzător, anul a trecut şi iată-ne pe amândoi la Le Bernardin, pentru prânzul plănuit. Situaţia continua să fie disperată, dar ea arăta nemaipomenit. Mi-a spus că era programată pentru chirurgie exploratorie în data de 6 ianuarie şi că simţea că avusese mult de câştigat în urma unei tehnici de meditaţie învăţate de la un doctor din San Diego.
   În cursul conversaţiei noastrei, am întrebat-o pe Barbara dacă este o persoană credincioasă. Ea a spus: "Nu, nu prea". Apoi a adăugat că, deşi nu a renunţat la credinţa în Dumnezeu, dogma şi ritualul o lasă rece. Aici eram amândoi pe un teren comun. I-am spus că eu şi soţia mea, Jackie, ne-am oprit la biserica Sf. Bartolomeu de pe Park Avenue, în dimineaţa aceea, şi am spus câteva rugăciuni pentru ea şi pentru alţii. I-am spus că mie mi se pare relativ uşor să mă rog la Dumnezeu, chiar dacă nu cred neapărat toate lucrurile pe care le auzim din amvon. I-am spus că, de ceva timp, mă gândesc la ideea că poate nu există niciun fel de rai, în sensul în care foarte multă lume pare să-l conceapă. Poate că suntem deja în rai. Ea m-a ascultat şi apoi m-a pus să promit că-mi voi pune gândurile pe hârtie.Astăzi, pe 6 ianuarie 2000, mi s-a părut momentul potrivit să fac acest lucru.
   Niciunuia dintre noi nu-i vine prea uşor să se gândească la viaţa noastră pe această planetă ca la un paradis. Mulţi dintre noi sunt bolnavi, flămânzi, infectaţi cu SIDA, născuţi într-o ţară bântuită de războaie. Cu siguranţă că această lume nu este perfectă - sau este? Într-un frumos eseu scris cu multe sute de ani în urmă, Samuel Johnson avansa teoria că întregul perfect este alcătuit din părţi imperfecte. Perfecţiunea nu este de fapt perfectă.
   Este posibil, aşadar, ca lumea noastră, care are atâtea părţi imperfecte, să fie per total perfectă? S-ar putea să fie, într-adevăr, raiul? Raiul pe pământ? Ce interesant ar fi ca mulţi dintre noi să ne înşelăm când ne închipuim o viaţă în lumea de dincolo! Poate că ce trăim acum este chiar paradisul! Şi dacă noi toţi am trăit în altă vreme,în alt loc, cu mult înainte de acum, şi, prin nu ştiu ce proces de selecţie sau prin destin, ni s-a acordat încă o viaţă aici, pe Terra, într-un "rai pământesc"?
   "Dar cine spune că asta-i viaţă?" ar putea striga un miner de la minele de cărbune din vestul statului Pennsylvania. "Cum poate fi ăsta raiul?", ar putea întreba un copil înfometat din Somalia. Chiar şi un om extrem de bogat, dar pe care nefericirea l-a împins şă-şi ia viaţa sau să devină un cerşetor, ar putea oare să se gândească la această viaţă ca la un paradis? Ei bine, poate că o a doua şansă, în orice formă, în orice loc, în orice împrejurări, este totuşi un dar pe care se cuvine să-l cinstim, să-l protejăm şi să-l ducem mai departe.
   Mulţi oameni care cred în viaţa de după moarte şi în rai îşi imaginează raiul ca pe un loc unde toţi trăim în pace, fericire şi belşug, unde nu există rău, nici foame, nici ceartă, nici supărare, nici dezamăgire. Un loc unde, de fiecare dată când îţi arunci undiţa în apă, prinzi pe loc un peşte, unde nimeni nu trebuie să-şi facă griji din pricina frigului sau a căldurii, ori a ameninţării venite dinspre un alt om, dinspre vreo fiară sau vreun virus. Chiar ar putea fi un asemenea loc "raiul"?
   Este posibil ca viaţa noastră imperfectă să fie de fapt perfectă? Este posibil ca noi să avem nevoie de concurenţă, să avem nevoie de luptă şi năzuinţă, să avem nevoie de dezamăgiri repetate, de încordare şi nefericire, urmate apoi de bucurie şi încântare? Nu cumva înfrângerea este uneori importantă pentru noi? În cele din urmă, când viaţa noastră ajunge la final, nu e mai bine să te simţi extenuat şi consumat? Nu e mai bine să simţi că ai înfruntat împrejurări cu totul potrivnice şi, câteodată, chiar le-ai biruit, iar la final să ştii pur şi simplu că nu poţi continua la nesfârşit?
   Poate că viaţa noastră aici, pe pământ - aici, în raiul pământesc - este menită să aibă un sfârşit, unul cu sens. Poate că ar trebui, atunci când ne apropiem de sfârşitul "zilei noastre" de aici, de pe pământ, să închidem ochii, să zâmbim şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat o a doua viaţă, o viaţă de rai pe pământ. Şi poate că ar trebui să fim mulţumiţi - chiar fericiţi - că un aşa-zis rai perfect nu ne aşteaptă în altă parte. Poate.
  Poate că există o altă viaţă pentru noi toţi, în amintirile pe care alţii le au despre noi. Poate că raiul şi iadul sunt amintirile, bune şi rele, pe care oamenii le au după ce noi ne-am dus din viaţa aceasta. Surâd ei când aud de numele nostru? Duc cu ei, în propria viaţă şi în vieţile altora, măcar ceva din speranţa pe care i-am ajutat s-o aibă? Nu trăim oare în vieţile familiei şi prietenilor noştrii? Nu devenim, astfel, o parte din ei şi, după ce am părăsit lumea fizică, una încă şi mai mare, mai însemnată, decât atunci când eram vii şi prezenţi? Oare n-am fost şi noi o părticică din cei care ne-au precedat, şi nu vom deveni oare o părticică din cei care ne vor urma?Poate.

                                                                              Cu toată dragostea mea,
                                                                                                                Bill    >>

(For those of you who don't speak Romanian: it was an extract from the book "Healing Conversations. What To Say When You Don't Know What To Say" by Nance Guilmartin - which I recommend to everybody -, Bill's essay "Maybe" in chapter 5.)

Nu ştiu de ce, dar asta e melodia care mi-a venit în minte când am terminat postarea:
Giraut de bornelh - Non puesc sofrir  pei
 
 Asculta  mai multe  audio   ambientala