THE MOOoD în Iaşi

Sâmbătă, 25 septembrie 2010, în Goppo Bar (Str. Gându, nr 2), Iaşi.
The MOOod,  ora 21:00, intrarea 10 lei.
See ya there, if I can find my way :) !

I know, I know

From now on you're gonna see that some of my posts will be written in English, starting with this one.

I know why we like romance movies, despite what I've said yesterday, and that is because, on one hand we compensate the lack of it in our own lives, and on the other we just need to take a break from our complicated lives and be a part of a simple world, were good always wins and the boy gets the girl.

Azi nu

Fără Sulina, not in the mood. Azi "vorbim" despre filme...care-i treaba cu ele? Care le este rostul? Şi în acest moment mă refer la filmele "de dragoste" sau dacă vreţi să le numiţi "comedii-romantice", tipicele filme americane: un el (în 90% din filme este inteligent, MATUR, echilibrat, poţi juca x şi o pe abdomenul lui, are un zâmbet perfect şi celelalte chestii din pachetul numit "drooling like a kid in front of a cady shop " sau pe româneşte "BUN" ), o ea (la fel, în 90% din filme este superbă, 9% este "doar" frumoasă şi în 1% este grasă sau bolnavă de ceva nasty ), aceeaşi poveste (s-au văzut, s-au îndrăgostit, el/ea greşeşte sau face ceva care este interpretat greşit, o vreme nu se mai văd, dar  pentru că iubirea este "adevărată" şi "prea puternică" se revăd , lămuresc lucrurile sau clişeele "Îmi pare rău, Ştiu că am greşit, Nu mai fac, respectiv, Şi eu am exagerat, Vreau să poţi să fii tu aşa cum eşti, Nu vreau să te schimbi pentru mine, Meet me half way" bla,bla,bla ) cu acelaşi final (and they lived happily ever after). Şi în ciuda faptului că ştii cum se vor termina, dinainte de a pune piciorul în sala de cinema sau înainte de a da click pe butonul Play, filmele de acest gen au maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare succes şi înregistrează încasări fabuloase.
Şi de ce?
Pentru că ne plac poveştile? Pentru că filmele de acest gen ne dau speranţă? Pentru că ne fac să visăm cu ochii deschişi? Pentru că ne trimit mesajul că frumuseţea este relativă şi că depinde de cel care priveşte şi că iubirea adevărată trece dincolo de aspectul fizic, că trece în metafizic...acolo unde privirile vorbesc mai mult decât cuvintele, timpul se dilată într-un sărut ş.a.m.d.
Pe bune?
Poate oi fi eu deprimată, dar mie filmele astea îmi iau speranţa (care există când NU văd astfel de filme), mă fac să mă gândesc că astfel de persoane există numai în filme sau dacă mai sunt şi pe Pământ, sunt 5 la număr şi probabil în alte colţuri ale lumii.
Apoi, sincer...vrei să trasmiţi mesajul că iubirea trece dincolo de fizic prin nişte personaje care arată perfect? Nu e logic că orice muritor de rând îndoctrinat de mic prin filme  îşi va forma idealul din aceste "forme" şi va încerca toată viaţa să le atingă? Pe bune?
Ca să nu mai zic de faptul că totul este alb şi negru în filme, poţi delimita cu creionul binele de rău, iubirea de ură, adevărul de minciună, iar personajele sunt dacă nu de la început, măcar la sfârşit, atât de buni în a citi oamenii...come on!!!
Cel mai mult iubesc punctul culminant...este de-a dreptul penibil cum au aceşti oameni insight....aşa, într-o clipă îşi dau seama că de fapt o/îl iubesc pe Gherghina/Ghiţă.
Îmi vine să nu mă mai uit niciodată la astfel de filme....de fiecare dată plec cu gândul că aceste filme ne impun nişte standarde pe care muritorii de rând, imaturi, instabili, fără prea mari aşteptări de la viaţă....şi cu burtă :)) nu le pot atinge şi cultivă în fete nişte drama queens, nişte wannabe princesses...De asta nu mă miră când văd că oamenii nu ştiu să se bucure de viaţă, că niciodată nu le ajunge ceea ce au, tot timpul vor mai mult, şi mai mult, crezând că ceea ce le lipseşte (bineînţeles lucruri materiale sau interminabilul subiect bani) este ceea ce îi va face fericiţi, dar asta e alt subiect de discuţie....
Recunosc, un pic deprimată....dar un sâmbure de adevăt este în ce am spus aici.

Sweet Sulina

În penultima postare am "promis" o prezentare a oraşului Sulina şi a istoriei lui pe care o voi începe azi şi nu ştiu când o voi termina....Este mult de povestit şi, după cum se vede "I'm not in the chatty mood", dar sper să-mi treacă.
Aşadar, încep azi cu o prezentare în linii mari.
Prima atestare documentară a localităţii este datată în anul 950 în lucrarea "De Administrando Imperio" a lui Constantin Porfirogenetul.
În urma Războiului Crimeii, prin intermediul Congresului de pace de la Paris, în anul 1856, se pun bazele unei organizaţii europene a cărei rol este de a se îngriji de ameliorarea navigaţiei la Gurile Dunării şi până în portul Brăila(spun ei....de fapt era vorba de control şi putere , dar în fine). Această organizaţie era Comisiunea Europeană a Dunării, din rândul căreia au  făcut parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia (din motivul ăsta spun mereu că aici s-au pus bazele U.E.).
Din acest moment lucrurile s-au schimbat radical. Oraşul era împărţit, practic, în două: partea în care se aflau clădirile Comisiunii şi cealaltă parte de oraş unde locuiau oamenii şi unde se aflau clădirile administrative româneşti. Din fericire, europenii nu puteau să dezvolte DOAR partea lor de oraş, aşa că s-a transformat cu totul.

Farul Comisiunii Europene a Dunării

În anul 1857 se montează prima linie telegrafică ce facea legatura cu oraşul Galaţi.

Oficiul telegrafic şi Poşta

După anul 1878, Sulina devine un port cu statut de extrateritorialitate, caracterizat de neutralitate pe timp de pace sau război, cu anumite privilegii fiscale. 

Adus din S.U.A., primul generator electric pus în funcţiune în Sulina, asigura energia pentru Palatul Comisiunii, grădinile acestuia şi cheul portului.

În anul 1903 este inaugurata prima linie telefonică între portul Sulina şi portul Galaţi şi se extinde iluminatul electric în principalele puncte din localitate, oraşul devenind primul iluminat electric în România.

Turnul uzinei de apă

 În anul 1897 sunt demarate lucăarile de construcţie a unei uzine de apă, lucrări finantate de regina Olandei.

Odata cu anul 1939, când are loc reducerea prerogativelor Comisiunii Europene a Dunării, oraşul Sulina îşi pierde statutul internaţional trecând sub autoritatea României.(adică nu s-a mai construit nimic).

   Data de 25 august 1945 este o zi de neagra amintire pentru Sulina (numită până în acest moment "micul Paris") deoarece, bombardată de aliaţi, pierde peste 60% din zestrea patrimoniului cultural.

Atât pentru azi...nu mai am chef.

Câteva poze vechi ale oraşului din timpul C.E.D.:

Palatul C.E.D.

O bucăţică din port

O bucăţică mai mare din port

Ceea ce se numea Stada Carol I, acum doar Stada I

Cercul Marinei Militare