Momentan agonie, dar mai sper şi la extaz

40 grade Celsius şi un concert folk în 314. Sper că aţi auzit/ ascultat Ciprian Cotruţă. Ei bine, eu pot să mă mândresc că în seara asta am avut parte de un concert cu uşa închisă (Mulţumesc Ramona!) care m-a făcut să-mi fie dor de folk şi să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a îndreptat poteca în Moldova, unde folkul este cât se poate de viu şi foarte bun, aş adăuga.
De asemenea mi-a adus aminte de Ana  şi au început să-mi treacă prin faţa ochilor flash-back-uri din timpul şcolii, pe băncile din parc, cu o chitară clasică, (sau mai multe), bucăţi din poveste, din clasa I până într-a opta, scrisori, promisiuni...Nu aş fi crezut atunci că o să ajungem în tăcere. Nici acum nu pot să îmi recunosc că nu mai ştim mai nimic una de cealaltă, că nu avem nici cea mai vagă idee despre ce se află în sufletul celeilalte, şi cel mai mult mă doare să ştiu că atunci când are nevoie de un umăr, de un sfat sau de căldură şi susţinere, nu sunt eu aceea care i le dă.
Mă consolează gândul că este înconjurată de oameni care îi dau toate acestea. Nici nu ar avea cum să fie altfel. Vă doresc tuturor să aveţi în viaţa voastră, măcar pentru o clipită, o persoană atât de extraordinară precum e ea. Te schimbă, cel puţin pe mine m-a schimbat şi încă mă influenţează.
De multe ori am încercat să derulez povestea invers, cu încetinitorul, să descopăr momentul în care s-a rupt legătura, dar mi-am dat seama că lucrurile s-au petrecut uşor-uşor, eu una nu mi-am dat seama cum ne îndepărtăm.
Îmi place să îmi spun că dacă aş putea să dau timpul înapoi şi să fac lucrurile altfel, tot am fi ajuns aici. Şi totuşi nu pot să mă descotorosesc de sentimentul de vinovăţie.
Acum mi-am dat seama că azi este ziua ei de naştere (cum le mai potriveşte universul, sau mă rog, inconştientul). Aşa că îţi zic La mulţi ani Ana şi sper că m-ai iertat sau că mă vei ierta cândva.

Închei prin a spune "I'm not alright."