Recalibrare

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi, 

din lumina aceea-nsetată adânc de vieaţă?

Nimicul zăcea-n agonie

când singur plutea-ntuneric şi dat-a

un semn Nepătrunsul:

“Să fie lumină!”

O mare

şi-un vifor nebun de lumină

facutu-s-a-n clipa:

                                                   o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,

                                                      o sete de lume şi soare.

                                                      Dar unde-a pierit orbitoarea

                                                      lumină de-atunci – cine ştie?

                                                      Lumina ce-o simt năvălindu-mi

                                                      în piept când te vad – minunato,

                                                     e poate că ultimul strop

                                                     din lumina creată în ziua dintâi.

                                                                                                           (Lumina, L. B.)

This used to mean a lot to me and then...it didn't, because I associated it with a mixed feeling of embarrassment, frustration and disappointment.
But I love L.B. too much to leave things like these, so...I'm recalibrating!

Yiruma