sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Lumea văzută de la fereastră




O prietenă mi-a împărtăşit azi agonia ei dintr-o zi de vacanţă, pe care v-o transmit păstrându-mi răspunsurile şi comentariile pentru mine:



Agonie, da’ fără extaz



Stai...stai...stai.
Apoi te ridici. Şi somnu e un stat, un stat cu ochii închişi. Când te ridici de fapt stai, da' în picioare, dar când mergi nu mai stai, mergi, şi când alergi nu mai mergi nici nu mai stai, alergi. Da’ de ce să alergi? Când poţi să stai sau să mergi? De ce să mergi când poţi să stai? Când îţi dai seama că ceva nu merge şi că de fapt stă? Cum faci ca ceva ce stă să meargă? Sau mai mult, să alerge. Când e mai bine? Când inima stă e semn râu, când merge e ceva normal şi când aleargă e iarăşi semn rău. Da’ dacă inima îţi stă de bucurie, sau merge prost, sau aleargă când vezi pe cineva drag dupa mult timp? Cum ne dăm seama când e bine sau e rău? Sunt lucruri care se simt atât de bine când sunt rele! Sunt rele bune, sunt rele necesare. Bune, necesare, adjective pregătite să scuze relele, un fel de avocatul diavolului. Cine a denumit relele rele, de ce nu le-a denumit bune? De unde a ştiut că bunele nu pot fi rele? Şi dacă relele sunt rele, de ce sunt adjective care le scuză? E bine să alergi, să mergi, sau să stai? Daca alergi e posibil să cazi şi ţi-ai fi dorit să fi stat, dacă mergi rutina va fi cuvântul vietii tale, şi dacă stai o să îţi doresti să ştii cum e să cazi. În fond cine spune că “a cădea” se referă la ceva rău? Doar dacă o să cazi într-o depresie, sau în nebunie, dar nici căzăturile astea nu pot fi denumite rele, poate doar rele pentru cei ce nu înţeleg că ele nu sunt nici rele nici bune, şi că probabil ei au dat naştere lor, căzăturilor rele, căzături căzute nu deliberat de alţii ,ci impins de ei, de ignoranţa, ca să nu zic prostia lor. Cum decidem când cineva e prost sau deştept? E prost când nu ştie capitala Madagascarului şi deştept când o ştie? E prost că nu ştie că Edison a inventat becul şi deştept că ştie? Unde găsim proştii sau destepţii? Beţivii, drogaţii, nebunii, deprimaţii, sunt proşti sau deştepţi? Sunt proşti că îşi irosesc singura viaţă pe care o au creându-şi o realitate proprie, fictivă? Sau sunt destepţi pentru că numai ei înteleg realitatea aşa cum e, şi că numai ei înteleg ce se întamplă în jurul lor, spre deosebire de proşti care încă mai cred că binele învinge răul? De unde ştim că binele şi răul nu sunt aliaţi împotriva omenirii? Pioni care ne desprind sinapsele rând pe rând, şi ne împart neuronii în două tabere: Bine şi Rău.
Ce ar fi dacă în această singură viaţă am alerga spre cei care contează cu adevărat, am merge alături de cei care au nevoie de companie, şi am sta alături pentru totdeauna de persoana iubită?
Ce ar fi dacă ne-am da seama că nu există rău ci doar bine cu urmări rele?
Ce ar fi dacă proştii şi-ar da seama că sunt proşti şi şi-ar impune să devină destepţi prin muncă şi ambiţie şi nu doar prin aparenţe.
Ce ar fi dacă atunci când vom cădea în aşa numitele căzături rele cineva ne-ar întinde o mână, o mână salvatoare?
Ce-ar fi dacă?
Ce-ar fi?
Ce ar?
Ce?

Buze de râmă

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu